un tur...

N-am mai văzut de mult atâta dezinvoltură...

Atâta rapiditate în fixarea scopului şi tenacitate în urmărirea lui, atâta curiozitate faţă de nou şi încredere în propriile forţe.

Nu fac decât să îi fiu aproape şi să o sprijin.

Şi nu, nu o ţin de mâini când merge, EA se ţine de mine ! :))

pisici

Am scos la plimbare o mâţă. Una.
Evident, nu vă spun pe care...

pe masă

Din seria "de ce îmi place mie vara"... Pentru că e vremea salatelor!

Desigur, în anotimpul veşnic la supermarket-urilor, e greu să mai pui problema în termenii ăştia. Dar eu insist. :)

Şi-mi mai plac mie salatele pentru că au răbdare... Mă lasă să pregătesc o parte ieri (carnea cu ciuperci), o parte azi (într-un cândva nedefinit - orezul fiert) şi o parte înainte de a ajunge în farfurie (crudităţile). Şi îmi lasă timp să citesc o poveste, să pun un pitic la somnul de amiază, să citesc 3 mail-uri şi să răspund la unul... boierie curată! Nimic din ce ar putea să-mi strice plăcerea de a pregăti. Nu dă în foc, nu se prinde, nu trebuie amestecată mereu... Ce mai, e de treabă!
În plus, dacă nu se amestecă toată cantitatea din ingredientele de bază, mâine am libertatea să fac...altă salată.

Mâine e vineri. O salata cu peste, doreste cineva???

10 luni

Nu ştiu de ce, dar unul dintre primele gânduri de artizan pe care le-am avut pentru copiii mei s-a materializat în... botoşei.



Probabil pentru că mi s-au părut indispensabili indiferent de anotimp. Practic. Poate că am căutat un mod de a fi lângă ei, având ceva făcut de mâna mamei. Cine ştie? Cert este că ambii copii au avut botoşei de BBC încă din maternitate. Primele două perechi au fost făcute de mama mea pentru Andrei. Ţine şi asta de pregătirea interioară pentru noul rol de bunică, nu?! Restul... de mine. Zic restul pentru că nu ştiu câte perechi am făcut. Suficiente pentru ca amândoi să-i poarte până au început să meargă.



Azi încercam să fac ordine în rafturile Clarei. Ştiţi, voi, alea care au lucrurile cele mai multe şi mărunte... Şi eram destul de nemulţumită că o grămadă nu voia nici să ajungă, darmite să rămână teanc. Aşa că mi-am înfipt mâinile în ea şi am pus-o furioasă pe raftul cu cărţi. Urma să mă ocup de problemă. Apoi am dat cu ochii de rafturile lui Andrei. Pe marginea lor, cuminţi împerecheate, stau şosetele lui. pe categorii.

Şi dintr-o dată n-am mai avut niciun chef de făcut ordine. Botoşeii nu se pot împerechea. Nici stivui. Nici nu stau locului. Exact ca pitica mea de 10 luni.



Va veni şi vremea pentru lucruri mai aşezate, dar nu încă.



Şi pentru cei care consideră botoşeii o idee învechită, am o imagine grăitoare despre ce se întâmplă SISTEMATIC cu şosetele...

în grabă

Între două furtuni teribile, ieri şi azi, între pregătiri pentru şi cele două aniversări de mâine (Clara face 10 luni, iar cealaltă sărbătorită un pic mai mult) am reuşit să intru în grădină. Exact la timp! Acum ştiu ce gătesc mâine la pitici...că tot mă grăbeam...

acasă (2)

Ne aştepta acasă. Unul din acele lucruri mici care te surprind când te gândeşti cât sunt de fragile şi totuşi ce impact puternic pot avea asupra celor din jur. Dantelat, pictat, transparent în lumină (e clar că e...de familie bună:))) e un dar pentru Clara de la naşa mea. Doar aşa. Desigur, pretextul e că au acelaşi nume (al doilea), dar de fapt, e doar un prilej.

Un prilej să vorbim, un prilej să ne vedem chiar, un prilej să ne gândim unii la alţii cu drag în fiecare zi.

E clar că domnişoara apreciază vesela de calitate. Tacâmurile, însă, pot lipsi de multe ori...Hmm

acasă

Printre nenumăratele beneficii pe care le ai într-o ieşire, mai adăugăm încă unul: întoarcerea acasă.

Înapoi la :
:: cei dragi
:: vechea - şi confortabila! - rutină a celor mici
:: proiectele trimise la hibernat în toiul verii (nu e secret, vă zic în curând ce pun la cale)
:: mare, valuri, vânt!!!
:: toaaaaaate cărţile celor mici (unele dependenţe se imprimă de foarte tânăr)
:: maşinile de spălat (rufe şi vase). Hmm...