Se afișează postările cu eticheta SA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SA. Afișați toate postările

vineri, 30 martie 2012

Paint it BLUE




This month we paint it blue.
For all those days we laughed and cried in the same time, we struggled, we hoped and wished for.

A big hug for all those understanding, supporting and loving us. :)

sâmbătă, 2 aprilie 2011

vineri, 25 martie 2011

I speak picturish


"Acesta nu este un colier."
...nu e (doar) ceea ce pare.

Big achievement for this week!

marți, 22 martie 2011

Navigaţie



Acum doi ani m-am apucat de construit. Pardon, voiam să spun că Andrei s-a apucat de construit...(uff, cum îţi scapă adevărul printre taste)
Şi după ce am încercat diferite modele, dimensiuni şi culori de ziduri, m-am apropiat mai mult de lucruri tare dragi dumnealui şi am făcut... vapoare. Mă gândeam să mai diversificăm producţia, dar am întâmpinat rezistenţă maximă. Aşa că mai bine de un an (cu pauze neglijabile) am tot făcut vapoare, şalupe, submarine, port-containere, petroliere, veliere etc. O flotă întreagă, ce să mai!
Aveam deja un nod în stomac când auzeam începutul pledoariei:"We build a ship" şi am încercat tot felul de metode de a mă eschiva, de a schimba subiectul (sau obiectul de construit, în cazul de faţă). M-am reîntors la construit de ziduri numai ca să le văd cum se unesc, devin poduri, iar pe sub ele trec tot...VAPOARE!

Am schimbat destule materiale de construcţii încercând să obţin şi altceva, până când am primit ajutor. De la Julia, evident, că ea mă scoate din încurcături din astea. (Sau din alea...5/7 zile de ploaie la casa de vacanţă).
Am comandat noul set de construit în ideea de a forţa un pic nota şi de a mai vedea şi altceva asamblat. Dar nu mă aşteptam la aşa un succes...:))




Tranziţie lină, misiune îndeplinită.

Mă scuzaţi, mă duc să ridic jaluzelele să se poată copilul uita după (alte) avioane.

marți, 25 ianuarie 2011

În joacă...

Zilele astea a fost rost de joacă. Andrei a descoperit jocul de domino şi a devenit rapid mare fan. Eu? Nu cred să fi jucat vreodată până acum. Dar nu contează, piticul să fie fericit.


Şi ne aşezăm. Şi ne jucăm... Doar că uneori măgarii nu vor să stea împreună, raţele se îndreaptă curioase către vaci, iar leii sunt cercetaţi cu atâta interes încât uneori nici nu mai ajung jos pe pat.

Avem şi reguli, dar relaxate. Relaxate ca o zi de duminică ce era când am jucat prima dată domino, relaxate ca după-amiaza aceea de august, Miha, când am văzut prima dată în viaţa mea bakugani (inculta de mine!) şi când am văzut cum e să faci reguli noi la fiecare tură doar ca să le uiţi la următoarea...

M-a furat peisajul.
"Andrei, whose turn is it?"
"It's MY turn !"

Şi vă prezint astfel cea mai importantă achiziţie de pe urma jocului.

Domino, ziceam? Mda, o să fie şi domino, dar acum sărbătorim folosirea corectă a pronumelui şi derivatelor sale... şi timpul petrecut împreună.

vineri, 10 decembrie 2010

Fac statuie. Vrea cineva?

În încercarea mea de a-l ajuta pe Andrei să se exprime mai bine/corect, am ajuns să lucrez cu tot felul de materiale ajutătoare. Nu, nu avem flash card-uri, dar din mormanele de cărţi, enciclopediile şi atlasurile sunt cele mai căutate. La fel de dragi îi sunt şi variantele...de perete.

Aşa că petrecem mult timp povestind despre ele în timp ce A. îşi plimbă degeţelul pe formele în relief.


La capitolul "verde" preferinţele sunt clare: de pe planşă domnişoarei îi place ceapa (pe care a trebuit să o las să o şi guste!), iar lui Andrei, ananasul.


Aseară, la vremea inventarului de aprozar, Andrei declară cu mâna pe împricinat: "You want a pineapple". "I want a pineapple", zice mămica vânătoare de inversiuni pronominale. "What to do with it?" "Eat it!" vine răspunsul prompt.


Măi să fie... agitaţie în casă...emoţii...oare asta să fie ziua când scăpăm de "banană-banană-banană şi atât" ca fructe?! Uau! Super!
Bunicul a asistat la scenă rămâne profund impresionat şi decide să încerce: dacă spune că vrea ananas, aia va primi. Evident, mami promite statuie, cal şi o jumate din împărăţie celui care va reuşi să-l facă să mănânce şi alte fructe.
Aşa că ne-am făcut cu un ananas... care a fost minunat pentru joacă, admirat, pipăit. Aşa....cam o săptămână!
Andrei voia să fie întreg ca să semene cu cel din planşă. Hmmm...scoatem cartea în care era unul tăiat, OK, se aprobă, avem voie să-l tăiem şi noi.
Îl împart frăţeşte şi domnişoara...se înfige. La propriu.
Şi Andrei se înfige... prin delegata lui, furculiţa.
Entuziasmul lui se termină când pericolul din vârful furculiţei i se apropie de buze.
Final zemos. Doar pentru Clara.
Iar mami îşi menţine oferta cu statuia şi celelalte. Mai vrea cineva să încerce???


miercuri, 1 decembrie 2010

Stai un pic!

Din când în când mai dau câte o raită prin cotloanele cu comori, de data asta ale mele. Nu de alta, dar plec la fiecare nou proiect de la ideea că "găsesc eu ceva fire din care să-l lucrez". (Mă rog, se mai întâmplă şi să-mi văd începutul lucrului condiţionat de un drum în oraş, dar aia se întâmplă rar şi numai pentru proiectele "cu fiţe".)

Acum un an şi jumătate a venit de departe un cadou moale, pufos şi călduros pentru Andrei: o lână fină. Şi moale...aşa cum nu mai avusesem de mult pe andrele. Dumnealui şi-a ales repede culoarea preferată şi am făcut o minune de pulovăraş. Accentul cade pe diminutiv. Adică iarna asta a venit rândul celeilalte culori din pachetul acela.

Şi după multe ture de numărat/ probat / deşirat, am mai dat jos de pe andrele un pulovăr. Evident, blogăreasa din mine vrea poze...


"Andrei, let mama take a picture..."




"Andrei, could you, please, look at me?"



"Baby, be still for a second!"


Şi a stat. O clipă. În următoarea, a ţâşnit de lângă mine. Cum să explici conceptul de "probă" la 3 ani?

Nu-l explici.

Te mulţumeşti cu zâmbete furate, imagini blurry şi compoziţii care par cel puţin stranii la o primă vedere.

Şi-ţi spui că e bine. E foarte bine.

Şi pozele o să fie bune.

Peste (alţi) 3 ani.

vineri, 19 noiembrie 2010

Teatru...cu pisici

În nebunia zilnică, pardon, "ritmul trepidant" al casei noastre se ivesc mereu mici oaze de linişte sau scurte pauze, pe care le caut, le preţuiesc la justa valoare şi încerc să le păstrez. De altfel, aşa s-a şi născut blogul acesta.
Dar uneori oazele sunt un pic mai mari. Am constatat de curând că o ieşire numai cu unul din copii capătă proporţii şi însemnătate deosebite. Se plănuieşte, se pregăteşte şi apoi se rememorează în diferite ocazii.
Aşa că am plecat cu Andrei la teatru...
Teatrul de copii, fireşte. M-am asigurat că ştie povestea pe care urma să o vadă şi am considerat că e o scuză bună să plecăm amândoi de acasă. Pe drum am tot vorbit despre ce şi cum o să fie până când, în faţa teatrului, Andrei mă întrerupe: "A kitty".
Popas. Admirăm pisica. Ne jucăm cu ea. Mami face poze: 2 cu pisica, 5 cu ruine. Rezonabil.
Vine vremea să intrăm în sală...
Andrei se uită suspicios în jur şi iese în foaier. "Another kitty". Şi merge să se aşeze pe banca pe care era pictată pisica.
Şi iar povestim. Despre pisici, despre povestea care începuse deja pe scenă, despre Pepe, despre...despre...
O doamnă mai multă decât amabilă îl ia şi îl duce în culise. Se mai găsesc pisici şi pe acolo. Şi-i arată decoruri, costume, marionete...
Piesa se termină. Andrei e încântat. Ne întoarcem acasă.
Ah, era şi o poveste de văzut? Da, probabil a văzut vreo 5 minute din cele 50.
Dar ce mai contează când a văzut ATÂTEA ... Acum are propria poveste de zis.

sâmbătă, 28 august 2010

Mergem înainte...fără hartă


"...and them that don't know him won't like him
and them that do sometimes won't know how to take him
He ain't wrong he's just different..." (W. Nelson) -- no connection to the song"s theme, however, it just brought me some peace of mind


M-am întors, dragilor, după cele câteva zile absolut necesare amortizării şocului. Am aflat, în sfârşit, ce nu era chiar bine. Acum avem un nume.
Dacă ajută etichetarea? Da şi nu.
Nu pentru că lucrurile nu se schimbă fundamental. Nu se pot schimba.
Da pentru că ştii de acum ce să aştepţi (hmm...şi ce să nu mai aştepţi) şi pentru că primeşti într-o clipă experienţa atâtor oameni ca tine. Şi asta te face mai puţin singur, mai încrezător, mai puternic.
Şi atunci, ai deja ce să dai mai departe...
... şi ai cum să mergi mai departe, chiar dacă fără hartă.

luni, 16 august 2010

puzzle

Dragii mei,
începem azi un nou calendar. Unul trist. Unul pe care nu l-am fi vrut. Unul care, cu siguranţă ne va imprima o altă cadenţă. Un alt calendar, dar nu al zilelor, ci al stărilor, al unui alt fel de bine şi al unor alt gen de sărbători.

Şi avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar avem şi multe uşi deschise.

Şi avem multe de învăţat. Despre noi, despre celălalt, despre cum se poate trăi altfel.

Voi încerca mereu să vad imaginea de ansamblu, să nu ma pierd doar pentru că lipseşte piesa cu care am fi făcut un puzzle perfect. Şi vom căuta piesa în continuare...:)


Mulţumim celor care sunt alături de noi.