Stai un pic!

Din când în când mai dau câte o raită prin cotloanele cu comori, de data asta ale mele. Nu de alta, dar plec la fiecare nou proiect de la ideea că "găsesc eu ceva fire din care să-l lucrez". (Mă rog, se mai întâmplă şi să-mi văd începutul lucrului condiţionat de un drum în oraş, dar aia se întâmplă rar şi numai pentru proiectele "cu fiţe".)

Acum un an şi jumătate a venit de departe un cadou moale, pufos şi călduros pentru Andrei: o lână fină. Şi moale...aşa cum nu mai avusesem de mult pe andrele. Dumnealui şi-a ales repede culoarea preferată şi am făcut o minune de pulovăraş. Accentul cade pe diminutiv. Adică iarna asta a venit rândul celeilalte culori din pachetul acela.

Şi după multe ture de numărat/ probat / deşirat, am mai dat jos de pe andrele un pulovăr. Evident, blogăreasa din mine vrea poze...


"Andrei, let mama take a picture..."




"Andrei, could you, please, look at me?"



"Baby, be still for a second!"


Şi a stat. O clipă. În următoarea, a ţâşnit de lângă mine. Cum să explici conceptul de "probă" la 3 ani?

Nu-l explici.

Te mulţumeşti cu zâmbete furate, imagini blurry şi compoziţii care par cel puţin stranii la o primă vedere.

Şi-ţi spui că e bine. E foarte bine.

Şi pozele o să fie bune.

Peste (alţi) 3 ani.