Colţuri pentru fiecare

Din când în când, copiii pun stăpânire pe câte o bucăţică din casă. Şi spaţiul respectiv, oricât de inadecvat mi s-a părut mie pentru joacă, pare să nu fi fost niciodată destinat altcuiva. Vorbim de spaţii improprii: cămară, debara (Andrei nu se teme de întuneric, deci ăsta nu e un text bun cu care să îl pot scoate de acolo), holul principal etc.

Cine ar fi crezut că balconul va ajunge loc preferat de lectură în mijloc de noiembrie? Şi, Doamne, cât e el de încântat de revistele lui cu maşini...

Cine ar fi crezut că îi sunt suficiente 2 minute Clarei să reorganizeze o cameră întreagă în căutarea rochiţei perfecte pentru la vară?

"Departe" de mine, fără intervenţii din exterior, fiecare cu sursa lui de inspiraţie.

Săptămâna asta a început frumos.

Teatru...cu pisici

În nebunia zilnică, pardon, "ritmul trepidant" al casei noastre se ivesc mereu mici oaze de linişte sau scurte pauze, pe care le caut, le preţuiesc la justa valoare şi încerc să le păstrez. De altfel, aşa s-a şi născut blogul acesta.

Dar uneori oazele sunt un pic mai mari. Am constatat de curând că o ieşire numai cu unul din copii capătă proporţii şi însemnătate deosebite. Se plănuieşte, se pregăteşte şi apoi se rememorează în diferite ocazii.

Aşa că am plecat cu Andrei la teatru...

Teatrul de copii, fireşte. M-am asigurat că ştie povestea pe care urma să o vadă şi am considerat că e o scuză bună să plecăm amândoi de acasă. Pe drum am tot vorbit despre ce şi cum o să fie până când, în faţa teatrului, Andrei mă întrerupe: "A kitty".

Popas. Admirăm pisica. Ne jucăm cu ea. Mami face poze: 2 cu pisica, 5 cu ruine. Rezonabil.
Vine vremea să intrăm în sală...

Andrei se uită suspicios în jur şi iese în foaier. "Another kitty". Şi merge să se aşeze pe banca pe care era pictată pisica.

Şi iar povestim. Despre pisici, despre povestea care începuse deja pe scenă, despre Pepe, despre...despre...

O doamnă mai multă decât amabilă îl ia şi îl duce în culise. Se mai găsesc pisici şi pe acolo. Şi-i arată decoruri, costume, marionete...

Piesa se termină. Andrei e încântat. Ne întoarcem acasă.

Ah, era şi o poveste de văzut? Da, probabil a văzut vreo 5 minute din cele 50.

Dar ce mai contează când a văzut ATÂTEA ... Acum are propria poveste de zis.

After Eight...

Dinner after dinner: a mom's guilty pleasure when kids are asleep.
Hopefully asleep!

O după-amiază liniştită...

Sunt atât de multe lucruri pe care le poţi face într-o după-amiază când "cea mică" doarme...

poţi să definitivezi lista de cumpărături săptămânale
poţi să faci ordine
poţi să mergi la poştă să iei pachetul
poţi să tricotezi (evident, doar am mereu câte ceva început pe andrele)
poţi să citeşti
poţi să răspunzi la e-mail-uri
poţi să dai câteva telefoane să nu te mai creadă lumea dispărută

SAU


poţi să potriveşti litere (adică să te uiţi la Andrei cum le potriveşte)
poţi să faci poze cu un pitic mulţumit

şi poţi să îl asculţi dăscălindu-te: "Look, that's a jeep, not just a car. And that's a yacht, not just a boat."

Şi simţi că tot ce nu e acum aici, în gestul lui, în glasul lui şi în gândul lui, poate aştepta.

(Dar diferenţa dintre un yacht şi o barcă chiar e importantă, ca să nu mai vorbim de maşini...)

Noiembrie?!

Din când în când (deşi din ce în ce mai rar) mai apuc să mai şi dau jos de pe andrele câte un proiect. Dacă stau să mă gândesc, acesta nici măcar nu a stat mult, vreo săptămână...

Planul e mai vechi, e drept. E de pe vremea când se apropia toamna...când aşteptam zile reci, cu ploaie, vânt, deh, ca la Constanţa...


Am dat zor cu altele ca să îmi fac timp şi pentru el, aşa că iată-l. E gata.

Andrei l-a îmbrăcat şi se uită pe geam cu neîncredere. "A ve'it toamna"?

Nu de alta, dar încă mai poartă pantalonii scurţi.

Nu, încă nu.
Nu-i nimic, mai aşteptăm, poate mâine...

Dimineaţă de vacanţă

Cam aşa arată patul meu dimineaţa în zile fără grădi.

Vedeţi, nu trebuie să fii copil ca să îţi placă vacanţele. (sau poate trebuie...)

Colţuri (1)

Ce dragi îmi sunt mie fetele astea care-şi laudă fiecare colţişorul de rai! Cu aranjamente tematice, cu obiecte vintage, cu locuri şi lucruri care-ţi inspiră o stare de bine numai dacă te uiţi la ele... Şi când apuc mai şi citesc notiţele şi mă gândesc că de fapt şi prin casa asta sunt obiecte la a 4 generaţie, că tot ce se cumpără mai întâi se personalizează, apoi intră în uz că doar, nu, aşa se face dintr-o casă ca să te simţi acasă.

Voi rezista tentaţiei (deocamdată), ca să vă povestesc tot despre un colţ din casa asta. Fără ştaif, fără patină.

Pentru că sportul preferat la Clarei este la momentul de faţă mersul, nu fac altceva decât să îi iau din cale eventualele pericole. Treabă care nu e uşoară, dar care nu este chiar utopică. Aceea ar fi să fiu cu ochii pe Clara . Ha!

Am observat că la un moment dat călătoriile ei făceau popasuri scurte dar regulate lângă o uşă. Am crezut că vrea să ne jucăm de-a v-aţi ascunsa. Ne-am jucat. Apoi am gătit, am mâncat, ne-am mai jucat.

Din când în când Clara se ducea tot la uşă...


Spre seară se schimbase deja tiparul: drumurile erau mai scurte şi popasurile mai lungi.

Intrigată, dar şi chemată cu vehemenţă la locul faptei "mama-mama-mama", mă aplec să mă uit... Uau, peşterile piraţilor sunt mici copii. Colţul cu comorile Clarei acoperea o arie mult mai variată de obiecte. Una din cărţile favorite zilele astea, jucării de pluş, jucării de baie (asta e, există şi neajunsuri la cei care folosesc toaleta aşa de mici - fac razii dese prin baie şi te miri ce mai găseşti prin casă), o cutie goală şi... UN MORCOV. De aia plecase ea aşa repede şi totuşi fericită din bucătărie acu' vreo oră... Hmmm.

Şi înainte să adun, chestie relativă, că eu de fapt le împrăştii, ea le-a adunat, vreau să imortalizez momentul.
Aşa, doar pentru că îmi plac surprizele, îmi place joaca ei şi cred că să ai seara morcovi pe parchet e chiar cool. Şi mai ales pentru că în curând acel "cum trebuie" o să o înveţe pe ea că morcovii stau în bucătărie, cărţile între cărţi, cutiile goale la gunoi.

Şi atunci, unde mai e distracţia?