Fac statuie. Vrea cineva?

În încercarea mea de a-l ajuta pe Andrei să se exprime mai bine/corect, am ajuns să lucrez cu tot felul de materiale ajutătoare. Nu, nu avem flash card-uri, dar din mormanele de cărţi, enciclopediile şi atlasurile sunt cele mai căutate. La fel de dragi îi sunt şi variantele...de perete.

Aşa că petrecem mult timp povestind despre ele în timp ce A. îşi plimbă degeţelul pe formele în relief.

La capitolul "verde" preferinţele sunt clare: de pe planşă domnişoarei îi place ceapa (pe care a trebuit să o las să o şi guste!), iar lui Andrei, ananasul.

Aseară, la vremea inventarului de aprozar, Andrei declară cu mâna pe împricinat: "You want a pineapple". "I want a pineapple", zice mămica vânătoare de inversiuni pronominale. "What to do with it?" "Eat it!" vine răspunsul prompt.

Măi să fie... agitaţie în casă...emoţii...oare asta să fie ziua când scăpăm de "banană-banană-banană şi atât" ca fructe?! Uau! Super!

Bunicul a asistat la scenă rămâne profund impresionat şi decide să încerce: dacă spune că vrea ananas, aia va primi. Evident, mami promite statuie, cal şi o jumate din împărăţie celui care va reuşi să-l facă să mănânce şi alte fructe.

Aşa că ne-am făcut cu un ananas... care a fost minunat pentru joacă, admirat, pipăit. Aşa....cam o săptămână!

Andrei voia să fie întreg ca să semene cu cel din planşă. Hmmm...scoatem cartea în care era unul tăiat, OK, se aprobă, avem voie să-l tăiem şi noi.

Îl împart frăţeşte şi domnişoara...se înfige. La propriu.

Şi Andrei se înfige... prin delegata lui, furculiţa.

Entuziasmul lui se termină când pericolul din vârful furculiţei i se apropie de buze.

Final zemos. Doar pentru Clara.

Iar mami îşi menţine oferta cu statuia şi celelalte. Mai vrea cineva să încerce???

Ordine...fără disciplină

E o provocare continuă să menţin ordinea în casă. Ah, nu, nu vă gândiţi că e o ordine din aceea care "dă bine". Nu, aia e pe lista altora de dorinţe, nu a mea. Eu îmi doresc o ordine din aia în care să poţi găsi ceea ce cauţi atunci când cauţi. Simplu.

De cele mai multe ori reuşesc. Şi e o mare economie de timp, de nervi şi de energie. Şi, uau, ce bine mă simt eu cu mine atunci!

Mă pregăteam pentru un astfel de moment grandios în seara asta...

Aveam nevoie de nişte ghemuleţe (cam cât o caisă de mari) de lână specială de făcut mănuşi pentru Andrei. Şi din toată nebunia de fire pe care le ţin (hmm...) peste tot, eram "precisă" că sunt în geamantan. Trebuia doar să deschid geamantanul, să scot punguţa, să închid geamantanul şi...gata! V-am zis eu că e simplu.

Am ales momentul cel mai bun din zi: când Clara doarme, evident. Şi l-am lăsat pe Andrei să se uite din nou la "the big ogi (orange) kitty" (aka Thomas O'Maley). M-am dus tiptil în cameră, am deschis geamantanul, am zâmbit punguţei de deasupra şi am auzit de lângă mine:

"Mami's happy!" Fericită?! Hmmm...nu ştiu. Să vedem...

Şi după ce face propriul lui inventar al pachetelor, Andrei decide că vrea să doarmă acolo. Demonstrativ, îşi ia şi o pernă.

Şi începem să povestim: despre lână, despre oi, despre cărţi... Evident, toate discuţiile duc la vreo carte sau alta pentru el. S-a zis cu eficienţa mea, cu rapiditatea şi simplitatea. Acum trebuie să scot copilul din geamantan. ÎN LINIŞTE, că celălalt doarme.

Dar, de fapt, chiar trebuie?!

Mă pufneşte râsul.

"Mami's happy."

Mda, poate chiar este fericită. :)

Duminica a doua

Stai un pic!

Din când în când mai dau câte o raită prin cotloanele cu comori, de data asta ale mele. Nu de alta, dar plec la fiecare nou proiect de la ideea că "găsesc eu ceva fire din care să-l lucrez". (Mă rog, se mai întâmplă şi să-mi văd începutul lucrului condiţionat de un drum în oraş, dar aia se întâmplă rar şi numai pentru proiectele "cu fiţe".)

Acum un an şi jumătate a venit de departe un cadou moale, pufos şi călduros pentru Andrei: o lână fină. Şi moale...aşa cum nu mai avusesem de mult pe andrele. Dumnealui şi-a ales repede culoarea preferată şi am făcut o minune de pulovăraş. Accentul cade pe diminutiv. Adică iarna asta a venit rândul celeilalte culori din pachetul acela.

Şi după multe ture de numărat/ probat / deşirat, am mai dat jos de pe andrele un pulovăr. Evident, blogăreasa din mine vrea poze...


"Andrei, let mama take a picture..."




"Andrei, could you, please, look at me?"



"Baby, be still for a second!"


Şi a stat. O clipă. În următoarea, a ţâşnit de lângă mine. Cum să explici conceptul de "probă" la 3 ani?

Nu-l explici.

Te mulţumeşti cu zâmbete furate, imagini blurry şi compoziţii care par cel puţin stranii la o primă vedere.

Şi-ţi spui că e bine. E foarte bine.

Şi pozele o să fie bune.

Peste (alţi) 3 ani.

Pur şi simplu...Advent

Pur şi simplu Advent. Asta e. Sau asta ar trebui să fie.

Doar că, desigur, Crăciunul e aşa un prilej bun de făcut handmade-uri, mai sunt de făcut şi o mulţime de liste cu cadouri, planuri, meniuri, scris felicitări.. şi înainte să-mi dau seama mă trezesc într-un angrenaj care se mişcă din ce în ce mai repede cu cât se apropie Crăciunul. Fără ieşire, fără excepţie. Cu experienţa anilor trecuţi spun cu mâna pe inimă că e perioada din an când mi se pare că deşi Familia ar trebui să fie pe primul loc, suntem cu toţii mult prea ocupaţi cu altceva. Până şi rugăciunea din jurul coroniţei de Advent era cumva De făcut şi parcă niciodată spusă cu justa încărcătură.

Mi-ar plăcea să dau vina pe răii de comercianţi care ne distrag atenţia de la adevăratul spirit şi adevărata însemnătate a Sărbătorilor, dar eu însămi îmi petreceam luna decembrie tăind, decupând, lipind, tricotând, ambalând. Aş fi vrut să-i spun alte poveşti de Crăciun lui Andrei, dar din varii motive, probabil imaginea Moşului va avea de câştigat. Nini i-a luat Clarei The Nutcracker încă de anul trecut, dar cred că vor mai trece încă vreo 3 până la citit povestea... Şi uite aşa, odată cu Decembrie încep să mă supăr, să mă frustrez, stresez, enervez.

Anul acesta aş vrea să fie altfel. Vreau să fac pace cu Moşu' (dacă tot e peste tot...poate să rămână), vreau să mă conving că şi darurile cumpărate exprimă dragostea pentru cei dragi, vreau să cred că decoraţiunile de Crăciun se adresează mai întâi sufletului... Vreau să fac mai puţine şi să am mai mult timp să mă gândesc. Vreau să mă pregătesc pentru Crăciun.

Vă spun eu: mai puţin înseamnă mai mult, mai adânc, mai ales.
Pur şi simplu.

Un Advent binecuvântat să aveţi, dragilor!

Încă unul

Ziua mea se cunoaşte de dimineaţă. E cu cafea! Cu muuuulta cafea!



Am tort la micul dejun,

soare în cana mea preferată de cafea

şi chiar şi duşul are aromă de cafea. Yummy....  Iar Clara?!... hmmm mereu îşi face parte.

Ceva e altfel...

Dacă dis-de-dimineaţă în bucătărie se dansează...

şi dacă în bucătărie se găsesc ustensile noi...

înseamnă că am început să sărbătorim mai devreme şi am deschis deja o parte din cadouri. (Mulţumesc, dragii mei) Şi s-a schimbat atmosfera.

Am şi uitat de când nu am mai avut muzică în bucătărie (o cameră destul de importantă în economia unei zile obişnuite la noi). Poate de când Andrei mânca numai cu Middle of the Road?! (Eh, ce vremuri...) Era timpul să se schimbe ceva. Îmi era dor de o astfel de relaţie cu spaţiul acesta care e şi aşa destul de strâmt şi/ sau aglomerat.

Şi evident, se găsesc doritori să-mi împărtăşească bucuria... Centrul casei s-a mutat temporar.