Fall... falling... falling for

Of couse we went. We had to. I had to.
I ignored the rumors, the lies, the scandal, the poli-tricks, I went past the flyers and the boards painted with messages complaining, denunciating, accusing. I climbed the stairs and I went in.

Yes, there were windows missing. Yes, some walls are crumbling. I closed my eyes and I heard the waves and the wind. I opened my heart and the camera followed. In a flurry ride I found lines, corners, nooks, mirrors, shapes, slightly opened doors (just enough to stir me up) and spots of wall painting talking to me in a language I thought I had forgotten. The salty air was a constant reminder of how close the sea was.

I also remembered how much I love ruins (of all kinds or ages) and how often I find them in the pictures (that most of the time) I keep to myself. Can’t help it.


We got out but re-tuning was slow.

Fall has settled in.

But there are few places you can find this combination…


So this Fall I found some (other) falling walls to fall for.

I speak picturish

storytelling
Make them speak!

more...closer...joy...

I'm in love with technology. Don't know where I'd be without it. (And I'm not even curious to find out). Saves me a lot of time, energy and allows me to keep up the rhythm I want on a daily basis. And most important (I guess) helps me keep my sanity.

So I thought a power outage in the evening (busy time for me) would totally mess my schedule and get me off tracks for hours. And annoy me, upset my kids, start a chain of events nobody wants around bedtime.

But after deciding to skip most and to ignore the rest of the things I had to do, I piled up on the other part - things we love to do.

So tonight

...the big bed got crowded

...we had way more than a story

...we had a good occasion to snuggle even closer than usual

... I was reminded one more time that candels are joy.

And the rest? The rest can wait. In the dark.

Dilemmas

Late mornings are filled with laughter, giggles and ... dilemmas.
Today it was about the breakfast.

After moving on past the "to eat or not to eat" dilemma, we reached another one: gauffre or sponge cake?
Sandwich!
Of course... Which brought a new one: cheese or jam?

BOTH!
And after negociating for 10 minutes each step (it takes a while to make such important decisions!) I am amazed how things fall nicely into place and she's licking her fingers in delight.

I take a sip of coffee and I smile: life is good.

And tasty!

It's rainin'...

It's raining, it's pouring...

and I don't know about "the old man", but the kindergarten is closed and we can't go play outside.

But she is getting ready. You know... just in case.

Last year she tried these...

A bit too big. Just a bit.

This year she tried these...





I'm sure she'll get the right size...next year!

I speak picturish

Fruit salad anyone?

Follow the sun...

... even if it takes some effort.




... look up, feel its warmth on your face.





...look down to see as many shades as you can.

... caress the laziness wherever you see it.

Follow the sun.

I speak picturish

Rain, rain, go away....

Între ei...pisoii

La grădiniţă e bine. Asta... numai după ce a ajuns acolo. :))

Oscilez între a fi grăbită şi a mă relaxa. Între a face "ce trebuie" şi a zâmbi (sau a râde în hohote) în faţa motivelor şi prilejurilor folosite pentru a refuza mersul la grădi. Mă uit în ochii lui în timp ce îi închei ghetele. Acum. După ce am ieşit pe uşă nu mai am loc (pierd întotdeauna la concurenţă cu maşinile). Îmi susţine privirea (din ce în ce mai mult, hooray!) şi sare jos de pe cuier: "Wanna give mommy a kiss. (pauză) ... and then another one."

Rămân în continuare în căutare de poveşti, la fel ca anul trecut, doar că la mijloc e o vară care a schimbat multe. Şi bălmăjind noua pasiune (evident, sunt preferate prima şi ultima strofă!) ajungem la grădi ca să îmi văd noua poveste aşteptând mieunând la poartă. "Mommy, there's a kitty at the kindergarten"

Voila! Stiu ce am de zis mâine de dimineaţă: "Doesn't pay to keep a kitty waiting."

De 14 ani

Mi-a plăcut fiecare kilometru. Mi-au plăcut senzaţiile pe care le-am încercat. M-am obişnuit şi am devenit repede dependentă de modul fragmentar în care "furam" peisajul din jur într-o fracţiune de secundă.
Nu mai ţin de mult socoteala kilometrilor parcurşi. Şi oricum, o să susţin mereu că drumurile din oraş nu se compară cu drumurile din afară. Aici numerele devin irelevante.

Am avut parte de zile superbe, am traversat furtuni din toate anotimpurile, am mers pe caniculă, am mers cu lanţuri de zăpadă; maşina mi-a fost casă şi la munte şi pe plajă (cortul era opţional) şi mi-a dat ocazia să întâlnesc oameni pe care altfel nu i-aş fi găsit. Da, poate că mai repede nu înseamnă întotdeauna mai bine, dar cu siguranţă înseamnă mai multe.

S-au făcut azi 14 ani de când mă sui la volan. Din ce în ce mai "acasă", mai confortabil, mai cu drag.

Poate că o tură cu maşina, în traficul de dimineaţă şi într-o zi cu ploaie, pare o corvoadă.

Dar pentru mine nu e. :)

Busy day...

Ploua? Nu remarcasem... Aşa că am pornit curajoase amândouă să căutăm ceva ce în limbajul Clarei oscilează între "see-saw" şi "sea shore". Probabil amândouă, la cât de bine o cunosc...

Numărăm bălţi, trecem prin ele, că aşa se cuvine, nu?!

Ne uităm la frunze şi povestea începe:

"Look! So many leaves..."

Ne uităm la forme, la culori, nu le mai numărăm că sunt prea multe, călcăm pe ele şi nu mai foşnesc...

"Want to take some" Se apleacă şi ridică un mănunchi "They're WET!!!"

Păi să vezi... ploaia...frunzele erau jos...

"We have to wipe them"

"Ha?"

"They are wet, we have to wipe them dry"

Şi se apucă de şters frunza. Nu trebuie să spun cu ce o ştergea, nu?!

După prima vine a doua, după a doua vine a treia. Probabil obosită, pe a patra mi-o întinde:

"Mommy will wipe it" Şi pentru că nu dau semne că aş dori să mă apuc de treabă, mă încurajează: "Look, they're sooooo many...We have to wipe them"

Mă uit în jur...Oh, my, it's gonna be a busy day!

Atunci când...

... paturile nu sunt făcute,

... biroul nici nu se mai vede sub teancurile de cărţi, reviste, DVD uri, caiete, dosare, agende (hmm + o cană şi o farfurie),

... nu e mâncare făcută pentru prânz,

... sunt stickere peste tot (covorul şi rama geamului sunt incluse),

... mai am un pic de citit dintr-o carte care m-a cucerit,

... am o listă luuuungă de mesaje necitite,

... vasele nu ştiu să meargă singure în maşină,

... am un coş de lucru plin cu diverse "aproape" gata,

E CLAR că e cel mai bun moment :

SĂ DANSĂM !!!

Când imaginile vorbesc...

Ciripitul face parte din muzica zilnică. Am ajuns să-l decodez destul de bine: ştiu cam pe unde sunt, cam ce fac, dacă sunt împreună (relevant, de multe ori) etc. Dacă se face linişte renunţ la orice făceam şi încep căutarea de la mic la mare. De obicei nu face să întârzii...

Acum aud din ce în ce mai puţin ciripitul subţirel. E ocupată... o înţeleg. Vrea altceva...se poate.

Încercând să negociez un teritoriu comun am făcut tot felul de artificii. Şi uite aşa au ajuns... (ahem) ciupercile în pat.

Am pomenit vag ce aveam de gând să fac şi pentru ce, dar privirea care a însoţit gestul a fost scurtă şi clară: mai avea nevoie de ciuperci, nu de explicaţii. Întreb timid pentru ce îi trebuie. Oftează şi se uită la mine cu neîncredere: oare chiar nu vedeam ce făcea?

"Again" mă anunţă. Şi sunt atentă, iau chiar notiţe vizuale.

Dar după ce termin treaba mi se face din nou dor de ciripitul ei şi o mai întreb o dată ce au mâncat girafele la prânz.

Se întinde, ia aparatul, îşi înfăşoară tacticoasă de două ori în jurul mâinii şiretul, îl deschide, cadrează, declanşează, mi-l întinde.

( Clara's picture)

Words are very

unnecessary...

Enjoy the silence!

Aproape toamnă

Probabil ceva din lumina ultimelor fotografii descărcate, ceva din aroma ciocolatei calde de pe masă, ceva din tonul prietenilor de departe, mă face să fiu un pic mai melancolică decât mi-aş permite de obicei.

Aş vrea să trec mai uşor şi cu graţie de la zilele pline din vară la (ceea ce anticipez că va fi) simplitatea iernii. Dar vara asta a fost prea plină ca să o las în urmă aşa de uşor. Plină de încercări, de culoare, de lumină, de emoţii, de reuşite şi frustrări, de căutări şi jumătăţi de drumuri. Mi-e deja dor de vară, dar nu pot să nu apreciez încetinirea ritmului / noul ritm adus de începutul toamnei.

Şi mai pun un strat pe mine şi pe pitici şi ies pe uşă.

Cândva, mult mai târziu, observ că nu sunt singura care ar vrea ca vara să mai ţină un pic...

Din ce alt motiv ţi-ai lua jucăriile de plajă în primele zile ale lui octombrie?

Indian Summer

După o duminică în care am încheiat săptămâna de petreceri (hmmm...enough, Missy!) mi-am dorit să mai păstrez ceva din atmosferă.

Iar vremea de azi m-a ajutat. True Indian Summer day...

Aşa că mi-am făcut timp...


...să iau prânzul în oraş citind şi ignorând complet haosul din jurul meu.




... să mă uit în jos pentru a vedea lucrurile atât de banale şi mărunte pe lângă care de obicei trec în fugă...





... să mă uit în sus pentru lumină şi culoare.


Really, there's nothing very simple about being simple.