Colţuri (1)

Ce dragi îmi sunt mie fetele astea care-şi laudă fiecare colţişorul de rai! Cu aranjamente tematice, cu obiecte vintage, cu locuri şi lucruri care-ţi inspiră o stare de bine numai dacă te uiţi la ele... Şi când apuc mai şi citesc notiţele şi mă gândesc că de fapt şi prin casa asta sunt obiecte la a 4 generaţie, că tot ce se cumpără mai întâi se personalizează, apoi intră în uz că doar, nu, aşa se face dintr-o casă ca să te simţi acasă.

Voi rezista tentaţiei (deocamdată), ca să vă povestesc tot despre un colţ din casa asta. Fără ştaif, fără patină.

Pentru că sportul preferat la Clarei este la momentul de faţă mersul, nu fac altceva decât să îi iau din cale eventualele pericole. Treabă care nu e uşoară, dar care nu este chiar utopică. Aceea ar fi să fiu cu ochii pe Clara . Ha!

Am observat că la un moment dat călătoriile ei făceau popasuri scurte dar regulate lângă o uşă. Am crezut că vrea să ne jucăm de-a v-aţi ascunsa. Ne-am jucat. Apoi am gătit, am mâncat, ne-am mai jucat.

Din când în când Clara se ducea tot la uşă...


Spre seară se schimbase deja tiparul: drumurile erau mai scurte şi popasurile mai lungi.

Intrigată, dar şi chemată cu vehemenţă la locul faptei "mama-mama-mama", mă aplec să mă uit... Uau, peşterile piraţilor sunt mici copii. Colţul cu comorile Clarei acoperea o arie mult mai variată de obiecte. Una din cărţile favorite zilele astea, jucării de pluş, jucării de baie (asta e, există şi neajunsuri la cei care folosesc toaleta aşa de mici - fac razii dese prin baie şi te miri ce mai găseşti prin casă), o cutie goală şi... UN MORCOV. De aia plecase ea aşa repede şi totuşi fericită din bucătărie acu' vreo oră... Hmmm.

Şi înainte să adun, chestie relativă, că eu de fapt le împrăştii, ea le-a adunat, vreau să imortalizez momentul.
Aşa, doar pentru că îmi plac surprizele, îmi place joaca ei şi cred că să ai seara morcovi pe parchet e chiar cool. Şi mai ales pentru că în curând acel "cum trebuie" o să o înveţe pe ea că morcovii stau în bucătărie, cărţile între cărţi, cutiile goale la gunoi.

Şi atunci, unde mai e distracţia?