Colţuri (3)

Printre relativ multele slăbiciuni pe care le admit fără să clipesc se numără şi ceea pentru handmade-uri. Iar când povestea implică şi copii, atunci mă declar admirator. Aşa se face că am primit în preajma Crăciunului ceva făcut de mâna unor copii deosebiţi.

Şi le-am pus repede la vedere pentru că sunt speciale, pentru că îmi sunt dragi, pentru că nu vreau să uit cât noroc am sau cât noroc au copiii mei, pentru că sunt o lecţie continuă.

Şi de atunci am grijă de ele.

Să fie folosite. :)

Vama din casa

Toate plecările din casa asta sunt marcate de pregătiri. Din punctul meu de vedere.

Toate plecările din casa asta sunt marcate de inspecţia bagajelor. Din punctul EI de vedere.

Amănunţită cercetare şi profundă, după cum se vede...

Mici schimbări

Iarnă sau vară, sunt lucruri care nu se schimbă.

Cum ar fi pasiunea lui pentru aruncatul pietrelor în mare. Ce s-a schimbat într-adevăr e dimensiunea pietrelor pe care reuşeşte să le arunce. Şi din perspectiva asta...oare chiar VREAU să vină vara?!

Şi pentru că tot veni vorba de mărimi - fesul.

Fesul? Da, era să uit: nou-nouţ. Gata cu căciulile de bebe legate sub bărbie, am trecut la stadiul următor. :)

Hibernez

De cele mai multe ori lumea îmi zice că-s rapidă. Pe diverse tonuri: cu bucurie, cu uşurare, cu vagă invidie, cu furie, deci nu e clar dacă e de bine sau e de rău.

Dar din când în când o iau mai încet. Sau chiar mă opresc pentru o vreme.

Cum mi s-a întâmplat cu un anume proiect.

Acesta ar fi trebuit să fie un pulovăr pentru Mi. Din varii motive, desigur, repezeala e numai unul dintre ele, am greşit măsura. A ieşit prea mare. Şi pentru că repezeala iniţială s-a continuat şi combinat periculos cu rapiditatea mea, aşa că am ajuns repede-repede (ha!) în postura de a deşira un spate de pulovăr bărbătesc. Minunat...

Şi uite aşa mă loveşte nostalgia tiparelor şi mi-aş dori ca măcar o dată să încerc să fac şi eu un obiect exact după model. Dar se pare că nu-mi este menit.

Asta ca să nu zic chiar cum stau lucrurile:am devenit dependentă de libertatea de a improviza şi a de a schimba lucrurile din mers. (As a good friend would put it: Always be aware of your choices). Lucrez după cum trăiesc (sau invers): repede, bucăţi mari, pe apucate, cu un plan general şi cu prea puţine detalii, bucurându-mă de proces mai mult decât de rezultat şi cu libertatea de a mă răzgândi şi de a o lua de la capăt.

Cert e că acum... hiberbez. La fel şi lucrul meu. E mult mai interesantă joaca cu pisica (ok, cu ambele pisici)

şi, oricum, ghemul îmi este furat periodic...

Va fi gata şi pulovărul. Cândva. La primăvară, eventual.

După cum spuneam, lucrez după cum trăiesc: am spor când afară e ceva mai cald... :))

Poşeta

Nu am fost niciodată cochetă, dar probabil e menirea generaţiilor tinere să fie mai cu moţ decât cei dinaintea lor. Aşa că...

Ce are orice domnişoară de 1 an şi 4luni?

Răspuns corect: o poşetă...

Şi ce se găseşte în poşetă?

Tot ce trebuie unei domnişoare...DE 1 AN ŞI 4 LUNI !

Şi anume:

:: pieptăn şi perie (pentru orice, inclusiv pentru covoare)

:: o brăţară (chiar dacă e de lemn şi stă mai mult prin gură decât pe mână)

:: două măsuri de lapte praf (nu se ştie niciodată când îţi trebuie...)

:: telefonul mobil (Da-DY, MOM-MY, a-DI, an-TI, ni-Ni, de-DA sunt apelati in diferite momente ale zilei ca sa rezolve diferite probleme. Nu, nu vi se pare, accentul cade mereu pe ultima silabă.)

:: pilotul este elementul de troc cu fratele mai mare

:: iar carioca se ţine în mână din când în când pentru distragerea atenţiei lui mami. (Se face aşa: cu stânga se ţine carioca la vedere şi cu dreapta se scrie cu creionul de ceară pe patul fratelui mai mare. Aşa...mai jos...ca să nu se vadă... imediat. Hmmm.)

V-am spus eu: are tot ce-i trebuie în poşetă pentru o plimbare prin toată casa şi pentru toate situaţiile care pot apărea...

That's my girl!