În meniu...

Treceţi pe la noi de Crăciun?
Mă gândeam să vă spun ce avem în meniu..., în caz că doriţi să ne faceţi o vizită: specialitatea Clarei, varză cu magneţi!

Eh, nu trebuie să-mi răspundeţi acum...vă mai gândiţi...

Partea cea mai bună...

Care este partea cea mai bună dintr-un cadou?

Cutia în care te poţi juca după aceea.



(Numai pentru că mami consideră că pachetele ar trebui să ajungă sub brad, de Crăciun. Deci nu avem acces la ele. Deocamdată.)

Vine din familie

Cât de mic înseamnă "prea mic" pentru a învăţa să tricotezi?

Există o legendă în familie despre nerăbdarea mea şi despre promisiunea mamei de a mă învăţa la 6 ani şi despre ghemul + andrelele pe care i le-am adus în toiul petrecerii mele de la 6 ani... Hmmm...

M-am gândit să o scutesc pe Clara de această aşteptare şi am început cu lecţiile (mult) mai devreme.

Acum doar le aprofundăm, învăţăm modele noi etc.

Apropo, ştiţi cît de mare devine un proiect MIC atunci când lucrezi pe andrele nr.2 ?

Obiecte mici

Am zis că nu mai fac nici un pulovăr anul acesta. (Ceea ce, desigur, nu reprezintă nicio garanţie în acest sens. Eu doar am zis.) Asta nu înseamnă decât că trebuie să lucrez obiecte mai mici!

Şi pentru că tot par aşa de mici...înseamnă că se pot lucra fără să le dai drumul din mână, nu?!

De exemplu: le începi seara, iar dimineaţa le asortezi la pijamale... :))

Un vis mai vechi, pentru care chiar nu ştiu de ce am aşteptat atât...

Fac statuie. Vrea cineva?

În încercarea mea de a-l ajuta pe Andrei să se exprime mai bine/corect, am ajuns să lucrez cu tot felul de materiale ajutătoare. Nu, nu avem flash card-uri, dar din mormanele de cărţi, enciclopediile şi atlasurile sunt cele mai căutate. La fel de dragi îi sunt şi variantele...de perete.

Aşa că petrecem mult timp povestind despre ele în timp ce A. îşi plimbă degeţelul pe formele în relief.

La capitolul "verde" preferinţele sunt clare: de pe planşă domnişoarei îi place ceapa (pe care a trebuit să o las să o şi guste!), iar lui Andrei, ananasul.

Aseară, la vremea inventarului de aprozar, Andrei declară cu mâna pe împricinat: "You want a pineapple". "I want a pineapple", zice mămica vânătoare de inversiuni pronominale. "What to do with it?" "Eat it!" vine răspunsul prompt.

Măi să fie... agitaţie în casă...emoţii...oare asta să fie ziua când scăpăm de "banană-banană-banană şi atât" ca fructe?! Uau! Super!

Bunicul a asistat la scenă rămâne profund impresionat şi decide să încerce: dacă spune că vrea ananas, aia va primi. Evident, mami promite statuie, cal şi o jumate din împărăţie celui care va reuşi să-l facă să mănânce şi alte fructe.

Aşa că ne-am făcut cu un ananas... care a fost minunat pentru joacă, admirat, pipăit. Aşa....cam o săptămână!

Andrei voia să fie întreg ca să semene cu cel din planşă. Hmmm...scoatem cartea în care era unul tăiat, OK, se aprobă, avem voie să-l tăiem şi noi.

Îl împart frăţeşte şi domnişoara...se înfige. La propriu.

Şi Andrei se înfige... prin delegata lui, furculiţa.

Entuziasmul lui se termină când pericolul din vârful furculiţei i se apropie de buze.

Final zemos. Doar pentru Clara.

Iar mami îşi menţine oferta cu statuia şi celelalte. Mai vrea cineva să încerce???

Ordine...fără disciplină

E o provocare continuă să menţin ordinea în casă. Ah, nu, nu vă gândiţi că e o ordine din aceea care "dă bine". Nu, aia e pe lista altora de dorinţe, nu a mea. Eu îmi doresc o ordine din aia în care să poţi găsi ceea ce cauţi atunci când cauţi. Simplu.

De cele mai multe ori reuşesc. Şi e o mare economie de timp, de nervi şi de energie. Şi, uau, ce bine mă simt eu cu mine atunci!

Mă pregăteam pentru un astfel de moment grandios în seara asta...

Aveam nevoie de nişte ghemuleţe (cam cât o caisă de mari) de lână specială de făcut mănuşi pentru Andrei. Şi din toată nebunia de fire pe care le ţin (hmm...) peste tot, eram "precisă" că sunt în geamantan. Trebuia doar să deschid geamantanul, să scot punguţa, să închid geamantanul şi...gata! V-am zis eu că e simplu.

Am ales momentul cel mai bun din zi: când Clara doarme, evident. Şi l-am lăsat pe Andrei să se uite din nou la "the big ogi (orange) kitty" (aka Thomas O'Maley). M-am dus tiptil în cameră, am deschis geamantanul, am zâmbit punguţei de deasupra şi am auzit de lângă mine:

"Mami's happy!" Fericită?! Hmmm...nu ştiu. Să vedem...

Şi după ce face propriul lui inventar al pachetelor, Andrei decide că vrea să doarmă acolo. Demonstrativ, îşi ia şi o pernă.

Şi începem să povestim: despre lână, despre oi, despre cărţi... Evident, toate discuţiile duc la vreo carte sau alta pentru el. S-a zis cu eficienţa mea, cu rapiditatea şi simplitatea. Acum trebuie să scot copilul din geamantan. ÎN LINIŞTE, că celălalt doarme.

Dar, de fapt, chiar trebuie?!

Mă pufneşte râsul.

"Mami's happy."

Mda, poate chiar este fericită. :)

Duminica a doua

Stai un pic!

Din când în când mai dau câte o raită prin cotloanele cu comori, de data asta ale mele. Nu de alta, dar plec la fiecare nou proiect de la ideea că "găsesc eu ceva fire din care să-l lucrez". (Mă rog, se mai întâmplă şi să-mi văd începutul lucrului condiţionat de un drum în oraş, dar aia se întâmplă rar şi numai pentru proiectele "cu fiţe".)

Acum un an şi jumătate a venit de departe un cadou moale, pufos şi călduros pentru Andrei: o lână fină. Şi moale...aşa cum nu mai avusesem de mult pe andrele. Dumnealui şi-a ales repede culoarea preferată şi am făcut o minune de pulovăraş. Accentul cade pe diminutiv. Adică iarna asta a venit rândul celeilalte culori din pachetul acela.

Şi după multe ture de numărat/ probat / deşirat, am mai dat jos de pe andrele un pulovăr. Evident, blogăreasa din mine vrea poze...


"Andrei, let mama take a picture..."




"Andrei, could you, please, look at me?"



"Baby, be still for a second!"


Şi a stat. O clipă. În următoarea, a ţâşnit de lângă mine. Cum să explici conceptul de "probă" la 3 ani?

Nu-l explici.

Te mulţumeşti cu zâmbete furate, imagini blurry şi compoziţii care par cel puţin stranii la o primă vedere.

Şi-ţi spui că e bine. E foarte bine.

Şi pozele o să fie bune.

Peste (alţi) 3 ani.