un tur...

N-am mai văzut de mult atâta dezinvoltură...

Atâta rapiditate în fixarea scopului şi tenacitate în urmărirea lui, atâta curiozitate faţă de nou şi încredere în propriile forţe.

Nu fac decât să îi fiu aproape şi să o sprijin.

Şi nu, nu o ţin de mâini când merge, EA se ţine de mine ! :))

pisici

Am scos la plimbare o mâţă. Una.
Evident, nu vă spun pe care...

pe masă

Din seria "de ce îmi place mie vara"... Pentru că e vremea salatelor!

Desigur, în anotimpul veşnic la supermarket-urilor, e greu să mai pui problema în termenii ăştia. Dar eu insist. :)

Şi-mi mai plac mie salatele pentru că au răbdare... Mă lasă să pregătesc o parte ieri (carnea cu ciuperci), o parte azi (într-un cândva nedefinit - orezul fiert) şi o parte înainte de a ajunge în farfurie (crudităţile). Şi îmi lasă timp să citesc o poveste, să pun un pitic la somnul de amiază, să citesc 3 mail-uri şi să răspund la unul... boierie curată! Nimic din ce ar putea să-mi strice plăcerea de a pregăti. Nu dă în foc, nu se prinde, nu trebuie amestecată mereu... Ce mai, e de treabă!
În plus, dacă nu se amestecă toată cantitatea din ingredientele de bază, mâine am libertatea să fac...altă salată.

Mâine e vineri. O salata cu peste, doreste cineva???

10 luni

Nu ştiu de ce, dar unul dintre primele gânduri de artizan pe care le-am avut pentru copiii mei s-a materializat în... botoşei.



Probabil pentru că mi s-au părut indispensabili indiferent de anotimp. Practic. Poate că am căutat un mod de a fi lângă ei, având ceva făcut de mâna mamei. Cine ştie? Cert este că ambii copii au avut botoşei de BBC încă din maternitate. Primele două perechi au fost făcute de mama mea pentru Andrei. Ţine şi asta de pregătirea interioară pentru noul rol de bunică, nu?! Restul... de mine. Zic restul pentru că nu ştiu câte perechi am făcut. Suficiente pentru ca amândoi să-i poarte până au început să meargă.



Azi încercam să fac ordine în rafturile Clarei. Ştiţi, voi, alea care au lucrurile cele mai multe şi mărunte... Şi eram destul de nemulţumită că o grămadă nu voia nici să ajungă, darmite să rămână teanc. Aşa că mi-am înfipt mâinile în ea şi am pus-o furioasă pe raftul cu cărţi. Urma să mă ocup de problemă. Apoi am dat cu ochii de rafturile lui Andrei. Pe marginea lor, cuminţi împerecheate, stau şosetele lui. pe categorii.

Şi dintr-o dată n-am mai avut niciun chef de făcut ordine. Botoşeii nu se pot împerechea. Nici stivui. Nici nu stau locului. Exact ca pitica mea de 10 luni.



Va veni şi vremea pentru lucruri mai aşezate, dar nu încă.



Şi pentru cei care consideră botoşeii o idee învechită, am o imagine grăitoare despre ce se întâmplă SISTEMATIC cu şosetele...

în grabă

Între două furtuni teribile, ieri şi azi, între pregătiri pentru şi cele două aniversări de mâine (Clara face 10 luni, iar cealaltă sărbătorită un pic mai mult) am reuşit să intru în grădină. Exact la timp! Acum ştiu ce gătesc mâine la pitici...că tot mă grăbeam...

acasă (2)

Ne aştepta acasă. Unul din acele lucruri mici care te surprind când te gândeşti cât sunt de fragile şi totuşi ce impact puternic pot avea asupra celor din jur. Dantelat, pictat, transparent în lumină (e clar că e...de familie bună:))) e un dar pentru Clara de la naşa mea. Doar aşa. Desigur, pretextul e că au acelaşi nume (al doilea), dar de fapt, e doar un prilej.

Un prilej să vorbim, un prilej să ne vedem chiar, un prilej să ne gândim unii la alţii cu drag în fiecare zi.

E clar că domnişoara apreciază vesela de calitate. Tacâmurile, însă, pot lipsi de multe ori...Hmm

acasă

Printre nenumăratele beneficii pe care le ai într-o ieşire, mai adăugăm încă unul: întoarcerea acasă.

Înapoi la :
:: cei dragi
:: vechea - şi confortabila! - rutină a celor mici
:: proiectele trimise la hibernat în toiul verii (nu e secret, vă zic în curând ce pun la cale)
:: mare, valuri, vânt!!!
:: toaaaaaate cărţile celor mici (unele dependenţe se imprimă de foarte tânăr)
:: maşinile de spălat (rufe şi vase). Hmm...

on the road again...

...cum spunea un cântăreţ foarte drag mie. Adică am plecat (mai) departe în ceea ce priveşte aventurile, deşi geografic vorbind ne întoarcem acasă.

Am învăţat multe în cele 6 săptămâni petrecute acolo. Fiecare în parte şi împreună. Clara a învăţat să meargă ţinându-se singură de marginea ţarcului şi a mai învăţat că, în principiu, tot ce e pe masă e de mâncare. Ah, da, şi că poţi ajunge la ce e în castron răstunându-l. Andrei a învăţat o mulţime despre animale şi despre propiile abilităţi. Are poveşti noi şi un stil unic de a le re-povesti, iar eu...hmm, eu am învăţat multe despre mine, copiii mei şi despre un alt stil de viaţă. Mai aproape de oameni, de animale, de locul unde mă aflu... Am depăşit uzura pe care viaţa la oraş ţi-o imprimă în felul de a fi şi de a gândi. Am văzut lucrurile mai de aproape, am încercat o sumedenie de senzaţii noi şi mi-am reamintit că, deşi cărţile sunt importante pentru copii, experienţele de genul ăsteia le deschid orizontul ca nimic altceva.

Cu siguranţă avem un bagaj mult mai mare acum, la întoarcere. Dar şi o altă privire, postură, atitudine, înţelegere asupra lucrurilor.

Mulţumim pentru ocazie, mătuşică dragă, e unul din multe acele daruri pe care le-am primit de la tine de-a lungul timpului şi care...nu au preţ.

vara

De ce îmi place mie vara? Pentru că e cald? Da, dar nu recunosc asta acum, când sunt 34 de grade la umbră.

Îmi place vara pentru că e plină...de viaţă. Sunt mai multe de făcut, mai multe de văzut în jur şi, oricum, stai mai mult afară din casă. Ai timp.

Da, ai timp să faci, să înveţi să faci, să încerci, să dai greş şi să o iei de la capăt. Ai timp să explici unui pitic de aproape 3 ani (uau, când au trecut?!) ce se întâmplă cu apa de ploaie, să foloseşti masa puilor de rândunică drept pretext ca să-l aduci şi pe el la masă şi... să-l duci în livadă. Ca să-l pui la treabă, de ce altceva??

Aţi văzut vreodată un copil (de la oraş!) culegând fructe?
E curios, e circumspect, e atent, e bucuros, e grăbit, e preocupat "să facă bine treaba".

Numai mami nu se grăbeşte şi nu se mai satură privindu-l. Este vreme. Vremea să te bucuri de bucuria altuia...

Duminică

Duminica are un ritm aparte. Lista cu "ce e de făcut" e pusă mai departe, totul decurge mai lin şi ne oprim de mai multe ori.

Ne oprim să ne gândim, ne oprim să admirăm, ne oprim să fim recunoscători pentru ce avem, recunoscători de multe ori mai ales pentru ce NU avem (necazuri, probleme, griji). Ne oprim să ne bucurăm pentru nişte momente care, da, fac parte din rutina zilnică, dar azi au parcă altă încărcătură - poveştile de seară.

mă hidratez

e cald. e tare cald, dar o hidratare temeinică face lucrurile suportabile...

Începem cu interiorul. Un fel de-a zice, bucăţica de pepene s-a plimbat destul de mult pe piele până să ajungă în gură...

...continuăm cu exteriorul. O piscină nu e niciodată de ajuns. Mai trebuie făcută încă una, lângă cea de plastic. (în exterior, eu ce ziceam?!)

am plecat...

Cine i-a dat ei voie să se ridice şi să o ia din loc?

Fata asta chiar nu înţelege: treaba celui mai mic din familie este să rămână mic. I-am spus, i-am repetat, i-am explicat, dar ea insistă să plece şi gata!

Faci copii, îi creşti un pic şi ei....hmm, chiar pleacă. Parenting pe scurt, ar fi asta.

Evident că sunt mândra, ma bucur, aplaud, ma laud şi la alţii. Şi din când în când recunosc că acolo, într-un colţ de inimă, mai e ceva...Dar despre acel ceva nu vorbim azi!

e albastră...

Dragilor, azi e ALBASTRĂ...

... pentru că linguriţa asta e goală...

...pentru că am început deja de două ori noul proiect.

... pentru că maşina asta nu vrea să meargă singură...uffff!

... şi pentru că cerul arată aşa:

...de poveste

Când mă gândesc la copiii mei în viitor nu mi-i imaginez făcând ceva anume, nu-mi doresc pentru ei ceva ce eu însămi nu am avut sau nu am apucat să fac, dar aş vrea să se simtă bine cu ei înşişi. Ştiţi voi... mulţumirea aceea confortabilă, dar care nu plafonează. Şi aş mai vrea să-şi amintească cu plăcere de copilărie.



De multe ori mi se pare că fundalul vieţii noastre, cu nesiguranţa şi provizoratul generalizat, este acaparator. Şi mă întreb dacă şi piticii îl resimt şi în ce măsură. Ce populează imaginarul lor? Mă îngrijorez în tăcere şi urmăresc indicii...



"Mami, go wiver" zice copilul meu bilingv (ahmm). Iar când ajungem acolo..."tat a pince". Mă uit după prinţ, dar nu văd nimic care măcar să semene. Un om din sat se chinuie să treacă gârla cu calul de căpăstru. "Mami, wok a bidge. Wok under a bidge". Evident, mergem la punte. Şi ne uităm şi sub ea. (sau ne facem, că e plin de iarbă şi nu se vede mare lucru). "No TOLL!!!".
Desigur că nu e nici un trol... POFTIM?! TROL?:)))))


Şi dintr-o dată lucrurile arată altfel: râpa e tărâm de basm, gârla e râu, ţăranul cu calul e prinţ doar pentru că are cal, iar sub fiecare pod este aşteptat un ... trol.



Şi atunci îmi dau seama că totul e în regulă...

instantanee

Ieri a fost o zi din aia. Dacă sunteţi părinţi, sigur ştiţi. De fapt, ştiţi chiar dacă nu sunteţi părinţi. Sunt zile când mi se întâmplă să mă împiedic (sau nu, dar alea sunt rare) şi sunt zile în care mă târâi. Sau ziua se târâie. Oricum, totul pare să meargă pe dos, trăsnăile se ţin lanţ şi mă simt la capătul puterilor la ora 9. Dimineaţa!
Şi atunci…încep să pândesc: un mail de la o prietenă de departe, un proiect mai vechi pe care l-am pus deoparte o vreme, o fotografie pe care (TREBUIE!!!) să o fac, un bebe care a mai descoperit o silabă, sau poate chiar cafeaua aia amărâtă pe care nu am apucat să beau de dimineaţă. Şi dintr-o dată lucrurile arată altfel.
Blogul acesta mă ajută să-mi amintesc de tot ce am bun şi frumos în jurul meu. We write to taste life twice, in the moment, and in retrospection, zicea Anais Nin. Şi uite aşa, scriind, făcând fotografii, uitându-mă la cele făcute deja, îmi amintesc de lucruri , oameni şi întâmplări care mi-au făcut plăcere sau care m-au adus mai aproape de ceea ce vreau să fiu. Şi uite aşa…mă surprind căutând astfel de evenimente, făcându-le loc în viaţa noastră şi chiar, uneori, urzind ocazii pentru ele. Vreau să fie linişte şi armonie în jurul meu, vreau să reuşesc să-mi inspir copiii, vreau să nu fie consumatori de modele, vreau să îmi exprim latura practică pentru a fi mai aproape de ai mei, pentru a crea acea legătură invizibilă care există numai în cadrul unei familii.
Acestea sunt momente. Adică bucăţele din zi. Sau instantanee, cum îmi place mie să le numesc. Sunt cât se poate de reale, rămânând în acelaşi timp teribil de personale, un punct de vedere si nimic mai mult. Dar ziua, oricât de multe momente de acest gen ar avea, e totuşi mult mai mare. Iar eu nu intenţionez să scriu aici un jurnal. Departe de mine…
Postarea aceasta, nefiresc de lungă pentru mine, a fost provocată de o reacţie pozitivă, entuziastă de-a dreptul, la blogul meu. Am fost plăcut surprinsă şi tocmai când îi spuneam la telefon « …ştii, nu e chiar aşa de… » mi-am dat seama că mă înşelam.
Are rost să apăs publicaţi postarea din moment ce scribăleala mea şi fotografiile mele au inspirat un plus de optimism, au creat un moment de reverie şi sunt catalizatorii unui eveniment cât se poate de plăcut : abia aştept să ne vedem peste câteva zile, Mirela draga!

zilele astea

... mi-a plăcut că:

...el ştie mai multe decât mine despre utilaje de construcţii

...am făcut duş cu apă de ploaie

...am terminat ce începusem (hihi, acum pot să încep altceva!)

cărţi

Există tot felul de cărţi la noi în casă. Cărţi noi, cărţi vechi, cărţi cumpărate, cărţi primite în dar, cărţi care stau la noi puţin şi se întorc la proprietarii lor, cărţi de la bibliotecă. Nu-mi pot imagina cum ar fi fără ele şi cu toate că le găsesc din ce în ce mai greu loc, nu rezist tentaţiei de a mă mai "uita" printr-o librărie, anticariat... Poate ştiţi sentimentul. (hmm)

Aşa a fost şi acum câteva zile când am evadat pentru câteva ore la oraş. Şi evident, la anticariat. Pândeam de multă vreme ocazia şi nu mi-a părut rău. Am fost tare bine primiţi. Ca nişte apropiaţi. Clara a cules laude, ca de obicei, premiu pentru culoarea ochilor şi cuminţenie (care o fi legătura?!).

Iar eu m-am bucurat. M-am bucurat să găsesc cărţi frumoase, în versuri şi proză, în română şi engleză, cu personaje care nu vin din niciun film, să i-l duc şi lui Andrei pe Arpagic şi să îmi caut inspiraţia culinară într-o nouă carte...veche. Lasă că ştiu eu, astea-s cele mai bune!

Totul trebuie cercetat, comentat, comparat, curg întrebările şi nu ştiu de ce, dar nici măcar cartea mea nu a scăpat...

Poate de asta ne privea Sf. Anton de pe raftul de sus, din spatele tejghelei, să se asigure că găsim ce ne trebuie. Mulţumim, am găsit. :))

împreună

Acum câteva luni un prieten îmi spunea că ştie din experienţă că e mult de lucru când ai doi copii. "Mult mai mult decât înainte", mă anunţă el. Mă arăt relativ imună la avertizări. Amândoi copiii mei au dormit mult când au fost bebeluşi. "De două ori mai mult!" sună ameninţător sentinţa şi credea el, probabil, profeţia.
Azi, când am avut, în sfârşit, vreme bună şi totul mergea ca pe roate, iar mami se străduia să termine un proiect mai vechi, poftim, dumnealor complotează! În faţa mea!

...şi se-nţeleg dintr-o privire.
Aşa...
Admirabil. Ce rezultă de aici? Că nu e de lucru de două ori mai mult, ci de trei ori mai mult: ce face fiecare, plus CE PUN LA CALE ÎMPREUNĂ...

în grădină

E fascinant cum totul devine jucărie. În afară, desigur, de jucăria propriu-zisă.


Iar supravegherea este relativă şi mai ales reciprocă!

update

Adică gata, poate şi domnişoara să stea până târziu pe terasă. (Deşi, recunosc, îi trebuie şi căciulă)

comori

La ce sunt bune casele de vacanţă ? Funcţionează pe acelaşi principiu ca şi casa bunicii: o vizitezi vara, e loc de răsfăţ, ALTCINEVA face cea mai mare parte din muncă şiiiii.... adăposteşte comori.

Ei bine, da, comori de tot felul. Piticii mei s-au întâlnit cu jucării din copilăria mea în momentul când am ajuns aici, iar eu îmi beau ocazional cafeaua dintr-o cană de care m-am îndrăgostit când eram în liceu (I will not waste chalk…Peace, man – pentru cunoscători :)).

Dar am zărit ceva care mi-a fost foarte drag. Ştiţi, cred că toţi avem lucruri care ne sunt dragi, le folosim mai mult sau mai puţin, ne facem că le folosim ca să ni se pară că sunt utile. Dar oricum, le ţinem aproape. Aşa şi eu. Sub perna de la leagănul din curte am văzut primul poncho pe care l-am tricotat… hmm, cândva la începutul liceului.

Dezamăgită că tot ce se găsea de cumpărat arăta…”la fel” (la fel cu, la fel ca) şi deci nu putea să-mi fie pe plac, influenţată de folk-rock-ul şi de savoarea cu totul specială a anilor 60, am tricotat acest poncho din lână şi resturi amestecate. A fost lucrat într-o frenezie, într-un singur week-end, deşi e … cuprinzător. L-am purtat puţin, l-am iubit mult şi m-am despărţit greu de el. E acolo o bucăţică din adolescenţă, pe care n-am făcut decât să o mut. Ea a rămas la fel.

Şi mă bucur că şi-a găsit o casă. Şi mă bucur că MAI EXISTĂ COMORI !

eco...

A trăi eco dincolo de vorbe...

Living green, eating green(s)!

si afara ploua, ploua...

... aşa că ne-am repliat. Am amânat mersul la râu şi căutarea furnicilor (de afară, dar, desigur, rămân întotdeauna cele din casă) şi ne-am amintit că avem nişte comori pe raft. Număratul nu a fost nicicând mai căutat şi mai aprofundat în casa asta. De la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, de jos în sus, de sus în jos, din ...joc în joc. Multumim, Julia!

Ah, da, şi încă ceva: mami, eşti o învechită dacă crezi că în carte paginile se dau de la dreapta la stânga... Tot Juliei ii multumim, de data asta pentru cadou! ;)

pe andrele...

Plecând de acasă, de la mare, spre munte, acum câteva zile, am luat desigur un pulovăr gros pentru cea mică. Firesc, doar vremea e schimbătoare, ploile par că nu se mai termină, iar muntele e...ei bine, fie, e deal înalt.

Am luat aşadar, pulovărul care i-a fost credincios în primăvara asta.

Ce nu am calculat este că de atunci au trecut câteva luni (în care nu a mai fost nevoie de el) timp în care fata mea a crescut considerabil. Aşa că se cerea un altul. Neapărat, nu?! Aşa că am pe andrele acum varianta crem (mulţumesc, mătuşică, pentru fire) a unui pulovăr care a servit deja cu credinţă doi copii. Şi dacă mai plouă mult, sau puţin - dar zilnic, o să pot spune că am făcut cea mai originală interpretare la "sania făcută vara": pulovăr gros pentru luna iulie. A se folosi imediat!

Vă rog, remarcaţi coşul absolut original pentru lucru :))