instantanee

Ieri a fost o zi din aia. Dacă sunteţi părinţi, sigur ştiţi. De fapt, ştiţi chiar dacă nu sunteţi părinţi. Sunt zile când mi se întâmplă să mă împiedic (sau nu, dar alea sunt rare) şi sunt zile în care mă târâi. Sau ziua se târâie. Oricum, totul pare să meargă pe dos, trăsnăile se ţin lanţ şi mă simt la capătul puterilor la ora 9. Dimineaţa!
Şi atunci…încep să pândesc: un mail de la o prietenă de departe, un proiect mai vechi pe care l-am pus deoparte o vreme, o fotografie pe care (TREBUIE!!!) să o fac, un bebe care a mai descoperit o silabă, sau poate chiar cafeaua aia amărâtă pe care nu am apucat să beau de dimineaţă. Şi dintr-o dată lucrurile arată altfel.
Blogul acesta mă ajută să-mi amintesc de tot ce am bun şi frumos în jurul meu. We write to taste life twice, in the moment, and in retrospection, zicea Anais Nin. Şi uite aşa, scriind, făcând fotografii, uitându-mă la cele făcute deja, îmi amintesc de lucruri , oameni şi întâmplări care mi-au făcut plăcere sau care m-au adus mai aproape de ceea ce vreau să fiu. Şi uite aşa…mă surprind căutând astfel de evenimente, făcându-le loc în viaţa noastră şi chiar, uneori, urzind ocazii pentru ele. Vreau să fie linişte şi armonie în jurul meu, vreau să reuşesc să-mi inspir copiii, vreau să nu fie consumatori de modele, vreau să îmi exprim latura practică pentru a fi mai aproape de ai mei, pentru a crea acea legătură invizibilă care există numai în cadrul unei familii.
Acestea sunt momente. Adică bucăţele din zi. Sau instantanee, cum îmi place mie să le numesc. Sunt cât se poate de reale, rămânând în acelaşi timp teribil de personale, un punct de vedere si nimic mai mult. Dar ziua, oricât de multe momente de acest gen ar avea, e totuşi mult mai mare. Iar eu nu intenţionez să scriu aici un jurnal. Departe de mine…
Postarea aceasta, nefiresc de lungă pentru mine, a fost provocată de o reacţie pozitivă, entuziastă de-a dreptul, la blogul meu. Am fost plăcut surprinsă şi tocmai când îi spuneam la telefon « …ştii, nu e chiar aşa de… » mi-am dat seama că mă înşelam.
Are rost să apăs publicaţi postarea din moment ce scribăleala mea şi fotografiile mele au inspirat un plus de optimism, au creat un moment de reverie şi sunt catalizatorii unui eveniment cât se poate de plăcut : abia aştept să ne vedem peste câteva zile, Mirela draga!