De cele mai multe ori lumea îmi zice că-s rapidă. Pe diverse tonuri: cu bucurie, cu uşurare, cu vagă invidie, cu furie, deci nu e clar dacă e de bine sau e de rău.
Dar din când în când o iau mai încet. Sau chiar mă opresc pentru o vreme.
Cum mi s-a întâmplat cu un anume proiect.
Acesta ar fi trebuit să fie un pulovăr pentru Mi. Din varii motive, desigur, repezeala e numai unul dintre ele, am greşit măsura. A ieşit prea mare. Şi pentru că repezeala iniţială s-a continuat şi combinat periculos cu rapiditatea mea, aşa că am ajuns repede-repede (ha!) în postura de a deşira un spate de pulovăr bărbătesc. Minunat...
Şi uite aşa mă loveşte nostalgia tiparelor şi mi-aş dori ca măcar o dată să încerc să fac şi eu un obiect exact după model. Dar se pare că nu-mi este menit.
Asta ca să nu zic chiar cum stau lucrurile:am devenit dependentă de libertatea de a improviza şi a de a schimba lucrurile din mers. (As a good friend would put it: Always be aware of your choices). Lucrez după cum trăiesc (sau invers): repede, bucăţi mari, pe apucate, cu un plan general şi cu prea puţine detalii, bucurându-mă de proces mai mult decât de rezultat şi cu libertatea de a mă răzgândi şi de a o lua de la capăt.
Cert e că acum... hiberbez. La fel şi lucrul meu. E mult mai interesantă joaca cu pisica (ok, cu ambele pisici)
şi, oricum, ghemul îmi este furat periodic...
Va fi gata şi pulovărul. Cândva. La primăvară, eventual.
După cum spuneam, lucrez după cum trăiesc: am spor când afară e ceva mai cald... :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu