moşteniri

A fost odată o căciulă....

Nu, nu aşa trebuie început.

A fost odată o mătuşică grijulie căreia i-a plăcut mult acest fir de lână 100%. Corect, şi mie mi-a plăcut. Şi mi l-a dat cu gândul că "sigur fac eu ceva la Andrei", deşi era un singur scul. Zis şi făcut. În martie 2009, sculul albastru devine o căciuliţă superbă. Au rămas din el câţiva metri doar. Andrei a purtat-o în primăvara aia şi în iarna următoare.

Sunt de părere că foarte multe lucruri pot "trece" de la Andrei la Clara fără probleme, mai ales că sunt născuţi în acelaşi sezon, la doar câteva zile diferenţă. Aşa că aşteptam cu nerăbdare să crească Clara suficient ca să poarte minunea asta moale, pufoasă şi călduroasă şi pe care am lucrat-o cu atâta drag.

Dar, surpriză, căciula nu venea nicicum pe capul Clarei. Urechile erau prea lungi, era largă şi prea puţin înaltă... dezastru. Eram tentată să o pun în fundul sertarului, când mi-a venit o idee cel puţin stranie: aveam să o desfac!

Teoretic, hainele de copii nu le desfac, nu se merită. E prea multă muncă şi la lucrat şi la deşirat şi la re-făcut. Dar albastrul ăsta nu voia să îmi dea pace. Aşa că de data asta am făcut o excepţie.

Să vă zic ce bine merge cu ochişorii albaştri?