După multe batiste (dintre beneficiile AC), nopţi albe şi negocieri pentru fiecare linguriţă de mâncare, am simţit nevoia să sărbătorim şi ne-am dus în locul care ne e cel mai drag. (uzura locului nu se aplică în cazul acesta)
Desigur, stând la înălţimi diferite, vedem fiecare altceva:
Clara:
Mami:
şi aruncat ocazional câte o privire la:
Acum câţiva ani aş fi spus cu siguranţă că ea e cea mai norocoasă şi mai câştigată. Dar numai pentru că aia îmi doream atunci. Acum mi-ar lipsi lăbuţele din prim-plan şi chicotelile din fundal.
Trebuie să fie grozav să fii pitic şi să te bucuri de fiecare val ca de ceva extraordinar, de parcă nu ai mai văzut câteva înainte şi nu mai vine oricum după fiecare încă unul. Clara le aplaudă pe fiecare cu un entuziasm care se măsoară în înălţimea valului şi în stropii fini care ajung până la ea. Maximă plăcere când ajung pe faţă. Până şi năsucul se încreţeşte de fericire într-un fel unic, pe care Canonul meu nu a reuşit să-l surprindă. încă.
Şi atunci, să nu fiu eu, totuşi, cea mai norocoasă?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu