În zilele foarte aglomerate îmi iau micul ajutor la bucătărie. Se ştie cât de talentată e Clara la gătit... Dovadă stă cina de Crăciun, vă amintiţi?
Acum are mai multă stabilitate şi mai mult loc de manevră.Şi are metoda ei proprie.
Mai întâi îşi alege ustensilele...
Linguri, cam la atât se reduce experienţa ei în materie de tacâmuri. Dar, uau, câte forme, dimensiuni, materiale! Nici nu ştiam că am atâtea linguri în bucătărie...
Apoi se aşază comod, să aibă o bază bună. Şi începe: bate, strânge, împinge, aruncă, adună, pune, ia, îmi dă, îmi cere...Toate astea se succed la intervale de mai puţin de 1 minut.
Mă verifică, iar dacă eu amestec, înseamnă că şi ea trebuie să facă la fel. Şi învârte...farfuria pe gresie.
Dacă eu pun apă, din sacul de reciclare apar sticlele goale în care a fost apa ei.
Şi pentru că eu am ceva în cratiţă şi ea nu are nimic, pune şi ea în farfurie ce e mai aproape: o şosetă, două...
Clar să vă fie că sunt de mâncare, şi-a luat fata şi lingura lângă ea...
Eu mă mulţumesc cu lăbuţa aia dulce care s-a ivit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu