Am avut mereu tendinţa de a mă "cuibări" prin locurile pe unde am stat de-a lungul timpului. Dar asta ştiaţi deja...
Ce nu ştiaţi, poate, este că fac asta şi la scară mică. Acum câţiva ani spuneam râzând că patul meu era un univers: acolo stăteam, mâncam, pregăteam mâncarea, citeam, scriam, povesteam cu prietenii. Cei care au stat în cămine ştiu despre ce vorbesc.
S-au schimbat multe de atunci. Doar că, oricât aş încerca să prezint patul ca pe un loc retras, sau de retragere, un "colţ", aşa cum este el amplasat în cameră, el tot centrul casei şi al activităţilor rămâne.
unde ne-am şi jucat peste zi,
unde am schimbat câte rânduri de haine a fost nevoie
(hmmm... nu, nu îmi mai propun să fac ordine, e pierdere de timp şi de energie)
În schimb, îmi propun să mă bucur de chicotelile piticului care sare în pat, să permit domnişoarei să "facă ordine" cu riscul de a nu mai găsi nimic din ceea ce lăsasem pe pat tocmai pentru a fi la îndemână şi în general, să văd frumuseţea chiar dacă ea vine în bucăţele. Mici.
Sau uneori, poate tocmai datorită bucăţelelor mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu