...adică pe unde trece laptele până să ajungă în gura Clarei.
"It's bedtime again..." aşa începe una din poveştile favorite.
"Mi'ky" spune Clara cu o nerăbdare în glas care te face să crezi că nu a mai primit mâncare de ceva vreme... Şi începe dansul: domnişoara primeşte sticla şi mami citeşte. Ipotetic vorbind, în ambele cazuri.
Nu ştiu de ce, dar îmi închipui că mă pot relaxa şi bucura şi eu de poveste după ce am fost plecată câteva ore şi găsesc acum ocazia şi timpul să facem ceva
numai noi două . Aş! Ţi-ai găsit!
"Feet drink." "Yes, baby.... What?!" Şi până să explic că lăbuţele nu vor lapte, văd deja un firicel alb care se prelinge de pe picior pe pat.
Eh, se întâmplă. Ridic sticla şi încercând să atenuez protestul prin distragerea atenţiei, o întreb dacă mai vrea. Se gândeşte o clipă şi se decide:
"Yes." Aşa o fi, probabil că îi trebuie. Continui povestea şi în curând îmi dau seama că domnişoara a plecat de lângă mine. Dezavantajul patului mare.
"Doggy... drink" 
Nu cred că a apucat să ia vreo gură căţelul, dar ştiu sigur că patul a luat mai multe. Hmmmm.
Passons... Mă întreb dacă mai are rost să mai citesc, dar sunt repede readusă la ordine. Şi continui... La fel şi Clara:
"Toes drink." 
Revin cu explicaţii despre cum că şi de ce nu au nevoie degeţelele de lapte. Ceva-ceva se prinde de ea pentru că pasul următor începe cu
"Another!" Adică alt degeţel.
Logic, nu?! Dacă cel mare nu bea lapte, poate bea următorul... Depun armele, calculez în gând ce şi când a mâncat ca să ştiu dacă o să se scoale de foame sau nu, resemnată la gândul că nu o pot
face să bea.
"Drink mi'ky". Îmi ţin răsuflarea. Sticla se goleşte. Unde trebuie. Închid cartea. Gata povestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu